Politica de confidenţialitate
The Man Without a Past

The Man Without a Past (2002)

In centrul fiecarui lungmetraj regizat de Aki Kaurismäki, inclusiv primele sale filme realizate alaturi de fratele sau Mika, se afla un spectacol de muzica live. Interpretarile diegetice incluse in filme nu sunt banale; adesea se intind pe mai multe minute intr-un film care are 90 de minute sau mai putin. Acestea scot la lumina interpreti uitati, trecuti cu vederea sau subapreciati, de arhiva, relevanti pentru cultura pop, insa lipsiti de statut comercial. Interpretarile valorifica experiente muzicale subversive, vitale, comunale. Vitalitatea prezentata in spectacolele muzicale se afla intr-un etos care contrasteaza cu notiunile comerciale, populare si estetice pe care se bazeaza majoritatea muzicii pop si de film. Interpretarile si expresiile muzicale articuleaza emotiile personajelor si rationamentul moral, parafrazand conflictele centrale din filme, mai degraba decat sa serveasca drept rampa pentru staruri muzicale, hit-uri comerciale sau etalare de atitudini. In acelasi timp, muzica are ca rol crearea unor juxtapuneri ciudate cu alte materiale din film, producand contraste care destabilizeaza asociatiile tipice si asteptarile cu privire la locuri contemporane, tipuri de personaje si institutii. Daca muzica este unul dintre mijloacele formale prin care Kaurismäki pune in scena contrastele, am putea spune ca majoritatea contrastelor care il privesc personal impart o structura fundamentala, un conflict intre strain si ordinea sociala in care traieste acesta. Filmele sale pot fi, de asemenea, clasificate in functie de mijloacele narative si estetice care produc acesti protagonisti instrainati.

Astazi ne oprim la The Man Without a Past (2002), a doua parte din trilogia Helsinki, dupa Drifting Clouds (1996). „M“, numele atribuit de regizorul finlandez personajului sau central (litera care provine de la mies – cuvantul finlandez pentru barbat – nu de la Morder sau criminal ca in M al lui Fritz Lang), se trezeste intr-un spital fara nicio amintire a omului care obisnuia sa fie; dar, spre deosebire de amnezicii filmelor de serie B produse de Hollywood pe banda rulanta in anii `40 si `50 (precum Man in the Dark [1953], un remake dupa The Man Who Lived Twice [1936]), M nu se lanseaza intr-o cautare maniacala a vietii pe care a avut-o sau a locurilor pe care le-a cunoscut candva. Dar, pe de alta parte, Kaurismäki nu a fost niciodata cel care sa imprumute structuri de scenariu, genuri de filme sau dispozitive dramatice.

Personajele din The Man Without a Past isi gasesc refugiul in muzica. In cazul Irmei, acea viata interioara – caldura care il atrage atat de puternic pe M – iese la iveala in fiecare seara cand se intoarce in dormitorul sau gol, se intinde pe un pat ingust si asculta versiunea de la mijlocul anilor `60 a melodiei Do the Shake a formatiei rock anglo-finlandeze The Renegades. In cazul lui M, muzica eliberatoare este Crawlin` Baby Blues a lui Blind Lemon Jefferson, pe care o auzim la un tonomat reciclat de el dintr-o gramada de gunoi si legat la curent prin bunavointa unui electrician. Pe acest taram al intoarcerii de favoruri, electricianul ii cere lui M sa ii faca o singura promisiune de viitor: „Daca ma vezi culcat cu fata in jos in sant, intoarce-ma pe spate“. Poate doreste sa fie pus in aceasta pozitie pentru a fi mai confortabil cand asculta muzica pop – rock `n` roll, R&B sau tango finlandez – care a fost mereu un remediu pentru personajele obidite ale lui Kaurismäki. In The Man Without a Past, balsamul muzical intalneste analgezicul religiei, atunci cand M transforma trupa crestina a Armatei Salvarii intr-un combo „swinging pop“ a carei concerte in aer liber atrag multimile.

Debutul lor are loc, nu intamplator, in 24 iunie cand se sarbatoreste nasterea lui Ioan Botezatorul si prezinta o melodie despre memorie si trecut interpretata de venerabila cantareata de tango finlandez Annikki Tähti. Acest cantec, discul sau de aur din 1955 intitulat Do You Remember Mon Repos? este un lamento de doua ori nostalgic pentru acest film, pentru ca se refera nu numai la viata anterioara a lui M, dar si la provincia finlandeza Karelia (unde se afla parcul Mon Repos sau „odihna mea“), care a fost anexata de Uniunea Sovietica in 1944 si este parte din Rusia si astazi. Melodia poate face trimitere si la filmele anterioare ale lui Kaurismäki in care actorul Matti Pellonpää (care a murit inainte de vreme in 1995 si care este omagiat printr-o fotografie ce apare pe peretele unui bar in The Man Without a Past) a fost distribuit frecvent in roluri, precum cel al lui M, care necesita un aspect trist.

Cu exceptia acestei mici scene muzicale cu Annikki Tähti, totusi, The Man Without a Past nu insista asupra trecutului. Propria memorie a lui M in ceea ce priveste trecutul este reinviata de doua incidente in film: pe santierul naval din apropierea „casei“ lui, vede un barbat care taie metal cu o torta cu acetilena, stie ca poate face si el acest lucru si, astfel, isi aminteste ca fusese sudor; si stirile despre un jaf bancar la care M a fost martor i-au pus chipul in toate ziarele, cu rezultatul ca o femeie din orasul nordic Nurmes il recunoaste pe M ca fiind sotul sau disparut, un anume Jaakko Anttila Lujanen.

http://youtu.be/3y4D8XEtLDU

Buton-share

Print Friendly, PDF & Email
Citeşte şi
A Man Escaped (1956)