Daca muzica si filmul sunt acelasi lucru, „termenul «muzica de film» este intr-adevar absurd“, spune Ingmar Bergman. „Totul se reduce la bunul-simt – nu poti acompania muzica cu muzica. Asa ca trebuie sa plasezi muzica in film ca pe o noua dimensiune“.
Scenariile de vis din filmele lui Bergman sunt adesea acompaniate de Bach sau Chopin, dar un alt exemplu este atunci cand Jacobi ajunge sa ii salveze pe Fanny si Alexander (1982) de la episcop. Acest episod este asociat cu miscarea a saptea a suitei nr. 3 pentru violoncel de Benjamin Britten, pe buna dreptate intitulata Recitativo Fantastico, si aceeasi suita insoteste fantoma lui Oscar care isi viziteaza mama. Cand reverbereaza, muzica acompaniaza si intareste dimensiunea narativa.
In lucrarile lui Bergman, muzica joaca, de asemenea, un rol structural. Numarul filmelor care incep si se incheie cu aceeasi bucata muzicala este izbitor: Prison (o cantata de Bach), To Joy (Simfonia a 9-a de Beethoven), Summer Interlude (Lacul lebedelor), The Devil’s Eye (o sonata de Scarlatti), Through a Glass Darkly (Suita nr. 2 pentru violoncel de Bach), All These Women (suita orchestrala nr. 3 de Bach), Cries and Whispers (o mazurca de Chopin), Fanny and Alexander (un cvintet de Schumann), In the Presence of a Clown (ciclul Winterreise de Schubert), si asa mai departe. Utilizand aceeasi muzica atat la inceputul, cat si la sfarsitul filmului, probabil ca Bergman spera sa foloseasca o structura totala pentru a incadra filmul in propria sa temporalitate, realizand un cerc complet, pentru a incheia paranteza gandului sau inceput cu genericul de deschidere. Prin izolarea filmului, muzica se transforma intr-un obiect in sine, cu propria sa inteligenta.
Fiecare aranjament muzical delimiteaza, de asemenea, o alta sectiune a filmului si il structureaza in parti egale. Cvintetul cu pian al lui Schumann este folosit in Fanny and Alexander in patru ocazii. Laitmotivul joaca rolul unui reper temporal in fluxul narativ, un reper mult mai adaptabil si mai imprevizibil decat cel oferit de timpul obiectiv, dar cu toate acestea, la fel de eficient. Intr-o carte despre muzica de film, compozitorul Michael Chion observa ca laitmotivul „ofera materialului muzical un fel de elasticitate de fluiditate alunecoasa“.
Trimiterile muzicale ale lui Bergman sunt aproape intotdeauna literale. El nu le distorsioneaza niciodata. Isi ia doar libertatea de a le simplifica atunci cand scenariul o cere. Aceasta simplificare este realizata si in Fanny and Alexander, cand doar flautul se aude in sonata nr. 2 pentru flaut si clavecin a lui Bach. Dar in cea mai mare parte, Bergman citeaza lucrarile muzicale cu precizie. Lucrarile lui Bach sunt redate de instrumente de epoca.
