Regizorul spaniol Victor Erice se îndepărtează de utilizarea muzicii non-diegetice în El Sur (1983), bazându-se mai degrabă pe piese preexistente și pe muzică diegetică a căror prezență este mai realistă. Un exemplu în acest sens este secvența izbitoare din El Sur în care Agustin (Omero Antonutti) citește o scrisoare de la Laura (Aurore Clément) într-o cafenea în care un pian care este acordat lovește note disonante, caracteristice pentru tot restul filmului.
Chiar dacă El Sur este mult mai bogat în cuvinte decât primele și ultimele filme semnate de Erice, și acesta conține exemple de limbaj descentrat. Un exemplu este secvența în care tânăra Estrella (Sonsoles Aranguren) este trezită de sunetul disputei dintre părinții săi. Camera se concentrează pe fața ei: sunetele înăbușite ale conflictului reprezintă acțiunea, dar reacția Estrellei este informația esențială. O ascultate atentă o descoperă pe Julia (Lola Cardona) spunând: si quieres, vas y le hablas, haz lo gue te de la gana (dacă vrei, du-te și vorbește cu ea, fă ce vrei), dar nu trebuie să percepem cuvintele ca să înțelegem situația. Sunetul și lumina vorbesc de la sine: când Estrella se trezește, lumina de pe fereastra de lângă ea aruncă o strălucire galbenă pe patul ei. Auzim voci înăbușite, pași coborând, o ușă trântită și alți pași care îi urmează pe primii. În cele din urmă, lumina se stinge. Este o încapsulare perfectă a situației copilului, care este exclus din lumea adulților, deși este deosebit de afectat de ea, și totuși, în cele din urmă, este lăsat în beznă.
Această secvență dezvăluie o parte din complexitatea sunetului în El Sur. Liniștea este mereu prezentă, deși filmul multiplică limbajul prin prezența unui narator voice-over, prin citarea vizuală de texte literare și prin conversațiile personajelor. Liniștea, care își inversează valoarea pe la jumătatea filmului, servește pentru a ilustra schimbarea relației dintre tată și fiică. Spre deosebire de The Spirit of the Beehive (1973), lipsa de comunicare dintre membrii familiei în El Sur se dezvoltă în timp. Numai anumite lucruri nu pot fi menționate, și anume războiul civil și relația extraconjugală a lui Agustin, iar acestea sunt cu atât mai misterioase pentru Estrella, din cauza tăcerii tensionate care o înconjoară. Agustin nu amintește niciodată de tatăl său sau de viața în regiunea sa natală. Este incapabil să-și divulge secretele sau chiar dragostea. El este invidios pe capacitatea lui El Carioco de a vorbi din suflet pentru ca toată lumea să îl audă, dar nu poate face același lucru pentru fiica sa și se pare că nu a putut face asta nici în relația cu Laura, care a fost exclusă din viața sa de cei opt ani de tăcere.
Cu toate acestea, la un moment dat el își sparge literalmente propria liniște interioară: în ziua Primei Împărtășanii a Estrellei el merge pe dealuri cu pușca. Sunetul focurilor de armă îi celebrează frustrarea față de ceremonia socială și religioasă care o înconjoară pe Estrella, reprezentată prin femeile care se agită pentru ea. Pocnetul armei juxtapus cadrului cu Estrella stând în curte, în rochia ei pentru împărtășanie, pare să o facă pe Estrella ținta gloanțelor de vreme ce tresare la zgomotul lor. Focurile de armă sugerează, de asemenea, disconfortul lui Agustin față de prezența femeilor care îi personifică trecutul. Raporturile violente ne reamintesc faptul că pașnicul doctor a participat odinioară într-un război, unul care explică absența tatălui său de la această reuniune.
Bibliografie
Linda C. Ehrlich (editor), The Cinema of Víctor Erice: An Open Window, Scarecrow Press, Maryland, 2007;
