Bonnie and ClydeBonnie and Clyde (1967) a fost gandit ca o versiune comica si romantica a filmelor violente cu gangsteri din anii `30, actualizat cu noi tehnici de filmare. Regizorul Arthur Penn a realizat o parte din scenele violente cu un ton comic, uneori cu o reminescenta a stilului slapstick, folosit pentru gagurile politistilor ce apareau in filmele mute ale casei de productie Keystone, dupa care trece deconcertant la violente oribile si grafice. Filmul a fost influentat puternic de regizorii Nouvelle Vague, atat in schimbarile rapide de tonalitate, cat si in editarea sacadata, care se observa in mod special in secventa de final a filmului.
Filmul i-a fost oferit initial lui François Truffaut, unul dintre exponentii Nouvelle Vague-ului francez, care a avut si contributii la scenariu. A refuzat proiectul pentru a face Fahrenheit 451 (1966). Ulterior, producatorii l-au abordat pe Jean-Luc Godard. Unele surse pretind ca Godard nu a avut incredere in Hollywood si i-a refuzat.
Cand Warren Beatty facea doar parte din echipa de productie a filmului, sora sa Shirley MacLaine era o varianta posibila pentru rolul lui Bonnie. Dar cand Beatty s-a hotarat sa il joace pe Clyde, a fost cautata o alta actrita. Printre variantele luate in considerare pentru rolul lui Bonnie au fost Jane Fonda, Tuesday Weld, Ann-Margret, Leslie Caron, Carol Lynley si Sue Lyon. Cantareata si actrita Cher a fost la auditii pentru acest rol, in timp ce Warrent Beatty se ruga de Natalie Wood sa joace rolul. Wood a refuzat rolul pentru ca se concentra mai mult pe terapie in acea perioada si a recunoscut ca i-a fost „dificil“ cand a mai lucrat cu Beatty.
Bonnie and Clyde a fost printre primele filme in care s-au folosit petarde din abundenta, deseori montate in cutii cu sange fals ce erau detonate in interiorul hainelor unui actor pentru a simula lovitorule de gloante. Lansat intr-o perioada in care impuscaturile erau infatisate in general fara sange si nedureroase, scena mortii lui Bonnie si Clyde a fost una dintre primele din cinematograful american mainstream prezentata cu realism grafic.
Piesa instrumentala Foggy Mountain Breakdown, cantata la banjo de Flatt si Scruggs, a fost facuta cunoscuta audientei mondiale ca urmare a utilizarii sale frecvente in film. Utilizarea sa este stric anacronica, de vreme ce stilul de muzica bluegrass dateaza de la mijlocul anilor `40, mai degraba decat din anii `30, dar genul functional de muzica veche aparuse de mult timp si era inregistrat pe scara larga in perioada in care are loc actiunea filmului.
