Henry Mancini a compus muzica si Johnny Merces a scris versurile coloanei sonore a Charade, filmul lui Stanley Donen din 1963.
„Urmatoarea noastra colaborare a fost Charade in 1963. Stanley Donen a regizat scenariul lui Peter Stone. Este o scena in film in care Audrey se intoarce dintr-o vacanta fericita de iarna in apartamentul sau din Paris si il gaseste curatat de toate lucrurile de valoare. Au mai ramas doar podelele goale si peretii. Sotul ei grosonal disparuse cu toate bunurile sale lumesti. Ea intra in apartamentul slab luminat cu valiza in mana si studiaza scena. Sentimenele sale sunt de tristeste, singuratate si vulnerabilitate. Pentru mine, s-au tradus intr-un vals parizian trist. Cu imaginea lui Audrey in minte m-am dus la pian si, in mai putin de o ora, piesa Charade a fost compusa. Am interpretat-o pentru Audrey si Stanley. Ambii au considerat ca este numai buna pentru film. Johnny Mercer a adaugat poezia sa si melodia a fost nominalizata pentru Oscarurile din acel an“, isi aminteste Mancini.
Chiar daca Mercer a colaborat cu Mancini la Moon River, The Days of Wine and Roses si The Sweetheart Tree, Mercer a declarat ca Charade este melodia lui preferata din repertoriul lui Mancini.
Charade ocupa un loc aparte printre thrillerele anilor `60. Intr-o era a filmelor cu spioni, presarata cu erotism macho (seria James Bond), cinism (seria Harry Palmer a lui Michael Caine) sau ireverenta burlesca (Casino Royale, filmele cu Flint), a fost singurul succes al genului in care femeia a fost plasata in centrul lui.
Acest concept, care separa cu indrazneala Charade de rivalii sai, este stabilit in primul minut al filmului. In locul eroului care se ocupa de un caz, ne este introdusa inocenta Regina Lampert (Audrey Hepburn), care pe neasteptate intra in relatie cu criminali, hoti si spioni. Este la fel de dezorientata ca publicul de intorsaturile misterioase si bizare pe care le ia povestea si in acest sens Charade este aproape raspunsul direct la Nort by Northwest, al maestrului Hitchcock, in care Cary Grant portretizeza personajul inocent in deriva de la o viata previzibila si sigura. Aici, Grant este nu atat de inocentul Peter Joshua, care incearca (sau nu?) sa o ajute pe Regina sa navigheze in apele necunoscute in care a fost aruncata.
Dar Charade ofera un sentiment diferit fata de alte thrillere ale timpului, pe langa concentrarea neconventionala pe personajul feminin. Filmele cu Bond au fost creatii noi distincte la inceputul anilor `60, construite in jurul personajului inversunat sexual nou venit Sean Connery si a perechii sale feminine, de regula necunoscuta, dar plina de viata. In Charade, straluceste farmecul unei ere anterioare a Hollywoodului, in special datorita prezentei celor doi actori principali. Grant fusese un mega star pentru mai bine de 25 de ani cand s-a decis sa colaboreze cu Donen la ceea ce avea sa fie ultimul dintr-o serie de filme facute impreuna. El a fost unul dintre putinii idoli autentici a carui farmec nu emana doar nostalgie la inceputul anilor `60. De asemenea, Hepburn a fost una dintre ultimele staruri feminine care a iesit de la Hollywood cu un stil recunoscut ca fiind plin de farmec si una dintre putinele a carei alura a ramas nediminuata. Asocierea lor ofera Charade o elegranta mai apropiata de povestile de dragoste din anii `50, decat de thrillerele din anii `60.
http://youtu.be/ZO62upvOkiQ
