Munca lui Michael Mann la Collateral (2004) este echivalentul sonic al compoziţiilor vizuale computerizate din reprezentarea scenei metroului, prin aceea că sunetiştii au remixat digital „Requiem-ul“ orchestral al lui Antonio Pinto (înregistrat pentru film şi disponibil pe albumul cu coloana sonoră a Collateral) cu sunete distorsionate de chitări, percuţie şi diverse alte texturi sonice de muzică în stil industrial (care nu apar pe genericul de final al filmului). Efectul unei asemenea poezii sonice este mai dificil de descris în cuvinte decât imaginile bogate şi evocatoare ale regizorului. Este suficient să menţionăm faptul că amestecul muzical rezultat trage, simultan, în două direcţii stilistice diferite şi distinse (orchestral, prin muzica clasică evocată de coardele din piesă, şi rock industrial prin ritmurile electronice şi de chitări), sugerând astfel o lipsă de angajament faţă de ambele stiluri şi, ca rezultat, ambivalenţă în ceea ce priveşte fiecare stil. Acest design sonor atent organizat reflectă conturul unui sentiment similar în atitudinea filmului faţă de posibilităţile liberului arbitru într-o lume, de multe ori, brutal de relativistă.
Dacă efectele sonore pot deveni muzică, opusul este, de asemenea, adevărat. S-ar putea argumenta că, în multe cazuri, în filmele de acţiune, fluxul muzical continuu încetează să mai funcţioneze muzical şi, în schimb, oferă un şir neîntrerupt de sunete care susţin într-un fel acţiunea (şi, eventual, ascund fisurile din scenariu). Dar în filmul lui Michael Mann, acest lucru este aplicat conştient ca un dispozitiv dramatic.
Muzica tensionată din thrillerul Collateral este opera compozitorului James Newton Howard, care în acelaşi an a mai compus încă două coloane sonore, pentru Hidalgo şi The Village. Amintind de muzica sa pulsatorie pentru The Fugitive (1993), coloana sonoră pentru Collateral include adesea chitare electrice şi răpăit de tobe care propulsează ideile sale muzicale pulsatorii. Dar includerea frecventă în film a muzicii vocale interferează de multe ori cu muzica originală a lui Howard. De asemenea, probabil din cauza unui conflict în programare (acest film a fost lansat la numai o săptămână după The Village), alţi doi muzicieni, Antonio Pinto şi Tom Rothrock, au fost angajaţi pentru a adăuga muzică pentru anumite secvenţe.
Bibliografie
Steven Rybin, The Cinema of Michael Mann, Lexington Books, Plymouth, 2007;
Laurence E. MacDonald, The Invisible Art of Film Music: A Comprehensive History, second edition, Scarecrow Press, Maryland, 2013;
Andrew Ford, The Sound of Pictures, Black Inc., Melbourne, 2010;
