Politica de confidenţialitate
Notre Musique

Muzica si cinema-ul nostru, al tuturor

Mulţi ani la rând, regizorul francez Jean-Luc Godard şi-a înregistrat coloanele sonore ale filmelor sale folosind muzică preexistentă, o mare parte din ea venită pe filiera casei de discuri ECM Records a lui Manfred Eicher. Notre Musique (2004) a început ca un film despre ECM şi Eicher, dar, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori cu proiectele lui Godard, s-a schimbat încet de-a lungul anilor în ceva cu totul diferit: o meditaţie în trei capitole (Iad, Purgatoriu şi Paradis) asupra oraşului Sarajevo în urma războiului bosniac, asupra Palestinei şi Israelului, şi asupra războiului în sine. Este una dintre lucrările cu cea mai delicată tonalitate din cariera lui Godard, trecând de la ferocitate printr-un calm sobru şi armonie între oameni şi natură.

Filmul Notre Musique, a cărui titlu se traduce drept „muzica noastră“, explorează Sarajevo ca spaţiu colectiv bântuit de un trecut tulbure. Într-un interviu acordat publicaţiei Sight&Sound, Godard explică:

[su_quote cite=”Jean-Luc Godard”]Ne-am dus în Sarajevo şi a fost ca şi cum tramvaiele ne-ar fi făcut să auzim un anumit tip de muzică, aşa că l-am intitulat Notre Musique: a lor, a noastră, a tuturor. Este ceea ce ne păstrează în viaţă sau ceea ce ne face să sperăm. Unii ar putea spune «filosofia noastră» sau «viaţa noastră», dar «muzica noastră» este mai frumos şi are un efect diferit. Şi apoi există, de asemenea, întrebarea legată de ce aspect al muzicii noastre a fost distrus în Sarajevo? Şi ce a mai rămas din muzica noastră, care a fost acolo?[/su_quote]

Filmul este organizat ca un triptic dantesc cu trei regate: Iadul (un colaj cu bucăţi de film găsite înfăţişând războiul şi decimarea); Purgatoriul (Sarajevoul contemporan); şi Paradisul (o pădure idilică de pe malul unui lac păzită de puşcaşii marini americani). În acest film Godard explorează forma filmului simfonic şi foloseşte muzica într-un mod extraordinar. Cel puţin capitolul intitulat Iadul a fost construit pe baza muzicii folosite de Godard.

[su_quote cite=”Jean-Luc Godard”]Am făcut această ultimă parte ştiind că am nevoie de zece sau 12 minute. Am început prin editarea celor trei sau patru bucăţi muzicale, apoi am căutat imaginile care corespundeau ideilor pe care am vrut să le exprim. Prima, că au existat din totdeauna lupte, cu oameni ucigându-se – care este acompaniată de citatul din Montesquieu despre oameni înarmaţi care ies din pământ după inundaţii şi după ce s-au exterminat reciproc. Cu a doua idee vin imaginile cu maşinăria de război. A treia, imaginile cu victimele. Şi a patra, imagini cu Sarajevo în timpul războiului.[/su_quote]

Jean-Luc Godard compune concerte de film cu el ca prim-solist, susţinut de orchestra de imagini şi sunete care este cinema-ul. Notre Musique este o amintire a călătoriei sale în Sarajevo, unde a ţinut o prelegere. („M. Godard, pot noile camere de filmat mici să salveze cinema-ul?“ M. Godard nu răspunde.) Toate schimbările de acorduri şi armonii pe care am ajuns să le aşteptăm sunt aici, orchestrate cu reţinerea unui veterean: arhitectură, apă, poduri, chinul focalizării, figura Mariannei (personificare a Libertăţii franceze şi a Raţiunii), semnul care ne obligă să vedem obiectul prin semnificaţia lui, întunecimea punctului de vedere, semioclasmul şi faţa: conflictul inefabil dintre violenţă şi ironie.

În accepţia lui Godard, sunetul suferă sub tirania imaginii; teza sa este că ar trebui să existe o relaţie de egalitate între cele două. Regizorii ruşi Serghei Eisenstein şi Vsevolod Pudovkin au publicat un manifest încă din 1928 declarând că sunetul ar trebui tratat ca o componentă egală a ecuaţiei cinematografice şi că acestuia ar trebui să i se permită să fie independent de imagine. Dar timp de 40 de ani, teoreticienii de film au acordat cea mai superficială atenţie elementului sonor al filmului. Godard a sperat mereu că acest dezechilibru poate fi reparat.

Bibliografie

Michael Witt, The Godard Interview: I, A Man Of The Image, Sight&Sound, iunie 2005; Internet: disponibil aici;
James Monaco
, How to Read a Film: Movies, Media, and Beyond, Oxford University Press, New York, 2009;

http://youtu.be/-uM48T6-CCY