The Aviator (2004), regizat de Martin Scorsese, este un film biografic elaborat al vieții aviatorului american Howard Hughes. Acțiunea filmului se concentrează pe perioada dintre anii 1927 și 1947, în care Hughes (Leonardo DiCaprio) și-a împărțit timpul între pionieratul în pilotajul de avioane și producția de filme hollywoodiene precum Hell’s Angels (1930) și The Outlaw (1943).
Chiar dacă a fost compusă multă muzică originală pentru film (și ulterior reînregistrată pentru un CD cu coloana sonoră), foarte puțină din aceasta se aude în film, iar cea care a ajuns pe coloana sonoră este împodobită cu muzică diegetică interpretată de artiști precum Bing Crosby, Artie Shaw, Ink Spots, Harry James și Glenn Miller. Melodia Nightmare a lui Artie Shaw apare în mai multe scene, inclusiv în cea în care biroul lui Hughes de la TWA (Trans World Airlines) este precheziționat de angajați federali care îi confiscă dosarele și, de asemenea, când Hughes îl întâlnește pe senatorul Owen Brewster (Alan Alda), șeful comisiei senatoriale însărcinată cu controlul contractelor de muncă din domeniul aviației.
Pe lângă apelul la înregistrări vechi, filmul mai utilizează și o serie de aranjamente noi, plecând de la muzica veche, inclusiv melodii interpretate de membrii familiei Wainwright; Rufus Wainwright poate fi văzut la începutul filmului cântând melodia I’ll Build a Starway to Paradise, în timp ce Martha Wainwright cântă I’ll Be Seeing You într-o scenă de club de noapte. Aranjamente precum melodiile Stardust și Shake That Thing sunt interpretate de Vince Giordano și orchestra lui, Nighthawks.
În prima oră a filmului, singura scenă cu muzică non-diegetică remarcabilă apare atunci când Hughes testează un avion deasupra deșertului California. Asemenea melodiilor de mai târziu, această muzică prezintă acorduri de coarde într-o gamă minoră, adesea acompaniate de sunete de castaniete. În punctul culminant al filmului, când Hughes zboară cu uriașul său Hercules, sună acorduri ritmice de alămuri, urmate de coarde. Chiar dacă această replică muzicală durează doar câteva secunde, o versiune mai lungă poate fi auzită pe CD-ul cu coloana sonoră a filmului.
Muzica lui Howard Shore funcționează cel mai bine în scenele în care tulburarea obsesiv-compulsivă a lui Hughes îl pune pe acesta în pericol. Disonanța muzicii pentru coarde și suflători mici a lui Shore reflectă în mod eficient durerea pe care o suferă Hughes.
Bibliografie
Laurence E. MacDonald, The Invisible Art of Film Music: A Comprehensive History, second edition, Scarecrow Press, Maryland, 2013;
