The Misfits (1961), regizat de John Huston, ocupă un loc special în istoria cinematografiei. A fost ultimul film complet al lui Clark Gable şi Marilyn Monroe şi unul dintre ultimele proiecte pentru Montgomery Clift.
Coloana sonoră a filmului este foarte organizată în dezvoltarea materialului tematic, care urmăreşte şi comentează acţiunea de pe ecran. Realizările obţinute în domeniul muzical sunt folosite aici pentru a servi noua artă cinematografică prin adaptarea dezvoltării monotematice tradiţionale la exigenţele dramaturgiei filmului. Orchestraţia coloanei sonore este de asemenea fascinantă. Principalul orchestrator a fost Bernie Mayers, deşi unele bucăţi muzicale au fost orchestrate de însuşi Alex North, compozitorul coloanei sonore. Orchestratorul temei Roundup, proabil cea mai cunoscută şi mai interesantă parte din The Misfits, a fost David Tamkin.
În ciuda eşecului critic pe care filmul l-a avut la momentul lansării, coloana sa sonoră a primit apecieri critice meritate. Criticul Hollywood Reporter, James Powers, a scris că „muzica lui Alex North, un studiu al disonanţei şi lirismului, contrastului şi mişcării, este excepţional de bună“. Criticul de film Justin Gilbert a considerat că muzica lui Alex North este „impresionantă, adesea intensificând secvenţele dramatice!“ Contribuţia remarcabilă a muzicii a fost lăudată şi de criticul publicaţiei Daily Variety care a găsit coloana sonoră semnată de North drept „melodioasă şi potentă dramatic“.
Calitatea muzicii a depins, în mare parte, de timpul pe care North l-a avut pentru a o realiza. El şi-a dat seama că ar fi fost presat dacă ar fi trebuit să finalizeze coloana sonoră în timp pentru nominalizările Oscar, lucru care ar fi afectat calitatea acesteia. Regizorul John Huston i-a mai acordat câteva săptămâni ca să compună coloana sonoră, datorită încrederii sale totale în judecata acestuia. Tocmai înţelegere reciprocă a meseriei, precum şi versatilitatea şi curiozitatea faţă de diferite subiecte şi parametri ai condiţiei umane, i-au ţinut pe Huston şi North împreună pe parcursul întregii lor colaborări productive.
Punctul culminant al dramei, care apare în a treia parte a filmului, începe cu vânătoarea mustangilor, pentru care muzica are aura unei partituri de balet. Într-un interviu acordat lui Irwin Bazelon, compozitorul Alex North a subliniat faptul că a realizat muzica pentru această scenă în forma unui balet. De asemenea, scriitorul Joan Padrol consideră această secţiune drept muzică cu conotaţii de balet, menţionând faptul că partitura a fost influenţată de colaborarea lui North cu coregrafa Martha Graham. Irwin Bazelon o priveşte ca pe un veritabil balet în patru acte. „Muzica se dezvoltă de la o secvenţă la alta cu o vitalitate extraordinară“, scrie acesta. „În acelaşi timp, baletul nu este continuu: există pauze între secţiuni, iar părţile muzicale sunt clar contrastate“.
Dacă rolul muzicii în The Misfits este acela de a uni „modelul punctat“ al dramaturgului Arthur Miller, cum îl numeşte North, atunci acest climax orchestral complet concentrat este important ca punct de declanşare pentru întregul film. În a treia secţiune a filmului există cinci secvenţe muzicale care unesc vânătoarea mustangilor într-o singură unitate. Patru dintre acestea sunt atât de puternic conectate în termeni tematici şi de dezvoltare motivică, încât pot fi considerate un ciclu orchestral monotematic.
Scena „Vânătorii“ începe când avionul lui Guido (Eli Wallach) se apropie de vârful unui lanţ muntos, iar caii sunt goniţi printr-o trecătoare. Ritmicitatea diferită – în doi timpi –, dominaţia grupului de instrumente de alamă şi tratamentul poantilist de tip „sughiţ“ al componentei ritmice fac această scenă destul de intensă. Al doilea tempo este dezvoltat pe baza tratamentului polifonic al acestei figuri tematice, care este imitată în diverse forme de diferite grupuri orchestrale. Această abordare polifonică conferă tempoului caracteristicile unui fugato.
Al trilea tempo, intitulat Tension, are rolul unui ritm lent într-un ciclu orchestral. Există două secţiuni în acest tempo. Muzica din prima secţiune reflectă dezacordul dintre Roslyn (Marilyn Monroe) şi Guido în dubă. Tema principală a scenei „Vânătorii“ este variată şi adaptată stării unui tempo lent. Este expusă prima oară în trompete, apoi în coarde şi oboaie, şi din nou în trompete, dând impresia unei triade instrumentale. În a doua secţiune a acestui tempo, cowboy-i aruncă lasoul şi imobilizează caii. Tensiunea este ridicată de un fundal orchestral agitat, peste care fraza melodică principală variată apare de trei ori într-un tempo muzical continuu, formând astfel linia a trei „variaţiuni“ scurte. În primul rând, tema este expusă în creştere de clarinete şi oboaie apoi se modulează cromatic într-o cheie inferioară şi apare într-un ritm mai emoţionant, mai punctat în părţile de oboaie şi trompete. În a treia apariţie, tema revine la cheia anterioară, variată într-un ritm şi mai agitat şi expusă de piccolo, flaute, viori şi viole.
În al patrulea tempo, intitulat Trying for Freedom, este prezentată conspiraţia dintre Roslyn şi Perce (Montgomery Clift). Ei cad de acord să elibereze mustangii, în timp ce Gay (Clark Gable) şi Guido fac un târg lângă avion. Tempoul începe cu o apariţie interesantă a materialului tematic din partea secundă a temei muzicale centrale, iar apoi este dezvoltat într-un vals folosind tema Roundup.
Ultima secvenţă a secţiunii a treia, intitulată Resolved, este o încheiere sublimă a scenei vânătorii mustangilor atât în sens muzical, cât şi filmic. Îl înfăţişează pe Gay luptându-se să îmblânzească calul eliberat şi, într-un final, îl vedem învingând. Muzica pentru acest ultim climax este construită din materialul tematic împrumutat din primele două părţi ale temei muzicale centrale. Ambele fraze melodice sunt variate şi sunt folosite în dezvoltarea unei fugi duble. Aceasta asigură un final muzical remarcabil pentru a treia parte şi pentru întregul film. Toate cele trei secţiuni ale filmului sunt unite în esenţa lor muzicală şi dramatică.
Bibliografie
Sanya Shoilevska Henderson, Alex North, Film Composer: A Biography, with Musical Analyses of A Streetcar Named Desire, Spartacus, The Misfits, Under the Volcano, and Prizzi’s Honor, McFarland & Company, North Carolina, 2003;
