Cléo de 5 à 7Au fost multe filme, de la Rope (1948) a lui Alfred Hitchcock si pana la Russian Ark (2002) a lui Alexander Sokurov, devotate provocarii de a captura si reconstrui experienta „timpului real“. Cléo from 5 to 7 (1961) al regizoarei franceze Agnès Varda – o incursiune de o ora si jumatate in viata unei tinere fara griji care asteapta cu gravitate diagnosticul unui medic – este unul dintre ele, dar aici este eliminat conceptul unei singure camere de filmat pe care Hitchcock l-a folosit atat de inteligent (si pe care Sokurov il va mentine eroic); este filmat strident si editat sacadat ca orice alt film narativ conventional. Totusi, Varda prinde caracterul imediat si tensiunea asociata, la inceputul anilor `60, cu miscarea cinema verité pe care o foloseste in crearea unei noi forme de fictiune.
Povestea filmului incepe cu o tanara cantareata, Florence „Cléo“ Victoire, la ora 5 dupa-masa in 22 iunie, care trebuie sa astepte pana la 6:30 rezultatul unui test medical care este posibil sa confirme un diagnostic de cancer. Filmul este de remarcat si pentru modul in care manevreaza o serie de teme existentialiste, incluzand discutii despre mortalitate, ideea de disperare si trairea unei vieti pline de sens. Filmul are o puternica viziune feminista si ridica intrebari cu privire la modul in care sunt percepute femeile. Rolul oglinzilor, care apar obsedant in film, este acela de a simboliza auto-obsesia.
Compozitorul Michel Legrand, care a scris coloana sonora a filmului, joaca in film rolul lui Bob, pianistul. Legrand este cunoscut in principal pentru muzica de film inovatoare pe care a compus-o (peste 200 de coloane sonore) pentru regizorii Jean-Luc Godard, Richard Brooks, Claude Lelouch, Clint Eastwood, Robert Altman, Joseph Losey si multi altii.
